Pentru cine este nocturna?

Doamna Sima Constanţa, directoarea grădiniţei 169, a justificat construcţia terenului prin faptul că acesta le va da copiilor posibilitatea să facă sport. În opinia noastră, este un argument fals. Copiii puteau foarte bine face mişcare şi pe spaţiul verde. De fapt, era mult mai sănătos aşa. Pentru copii, este important să zburde în natură, şi nu pe un teren de beton.

Unii părinţi se întreabă dacă terenul betonat a fost construit cu adevărat pentru copii. Faptul că pe acesta s-a montat deja o instalaţie de nocturnă ridică într-adevăr semne de întrebare cu privire la adevăraţii destinatari ai terenului. După cum decurg lucrurile, se pare că acesta va deveni unul dintre multele terenuri care se închiriază pe bani. Altfel, ce logică ar fi avut să se instaleze nocturnă? Cum le-ar fi copiilor utilă instalaţia de iluminat? Va organiza doamna directoare concursuri nocturne pentru copii?

Leave a comment